Mirel Rădoi ar putea rămâne încă doi ani la Al Ain. Ce salariu îi pregătesc arabii

Mirel Rădoi ar putea rămâne încă doi ani la Al Ain. Ce salariu îi pregătesc arabii
Publicat: 29/11/2013, 21:02
Actualizat: 22/03/2019, 12:03

Mirel Rădoi ar putea rămâne la echipa saudită de fotbal Al Ain pentru încă doi ani, cu un salariu total de 8 milioane de dolari.

Negocierile pentru prelungirea contractului fotbalistului român în vârstă de 32 de ani au fost demarate de către patronii Al Ain pe fondul zvonurilor conform cărora Rădoi ar putea reveni la fosta sa echipă, Al-Hilal, antrenată de Cosmin Olăroiu.

„Suntem conștienți că Mirel Rădoi este dorit de mai multe echipe, însă vom face un efort financiar pentru a-l convinge să rămână”, au anunțat patronii de la Al Ain.

Salariul jucătorului român este, în prezent, de 3 milioane de dolari pe an. Contractul său expiră în vara anului viitor.

Rădoi și-a început cariera sportivă în anul 1998 la echipa FC Drobeta-Turnu Severin și a jucat apoi pentru Extensiv Craiova. Între anii 2000 – 2009, el a intrat în echipa Stelei, după care a ajuns să evolueze la clubul arab de fotbal Al-Hilal din prima divizie de fotbal din Arabia Saudită. Rădoi a încheiat, în 2011, primul contract cu cei de la Al Ain.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
×